MORTĂCIUNE, mortăciuni, s. f. 1. Stîrv, hoit de animale și păsări. Aruncîndu-i și mortăciunea acestuia și a calului său sub pod, se puse iarăși de a se odihni. ISPIRESCU, E. 222. [Vulturii] se răped la stîrvuri și se îmbuibă cu mortăciuni. ODOBESCU, S. III 16. 2. Fig. Ființă foarte slabă care abia se mai ține pe picioare, care este lipsită de putere și energie. O mortăciune de cal. ▭ Am să merg eu, ai să mergi dumneata, au să meargă dumnealor, că nu sîntem mortăciuni. D. ZAMFIRESCU, R. 26.