MUȘTAR s. n. (ȚR, Trans. SV) Nume dat mai multor plante erbacee; sămînța acestei plante; condimentul preparat din această plantă. B: Gorušnica. Muștariul. LEX. 1683, 14^v. Gorušno. De muștariu. LEX. 1683, 14^v. Și-i turnară muștariu pe nări. MINEIUL 1698; cf. CHEIA ÎN.; LEX. 1683, 28^v, 69^r; ANON. CANTAC. C: Ca grăunțul de muștariu carele cîndu-l samănă în pămînt mai mic iaste de toate semințele care-s în pămînt. N. TEST. (1648). Etimologie: magh. muștár. Cf. h o r c i ț ă.