MÎNECAR s. n. 1. Haină țărănească scurtă, confecționată din blană, stofă sau pînză, cu sau fără mîneci; mintean (H V 419), laibăr (DENSUSIANU, Ț. H. 324), zăbun (H. I 386, XIV 351), ilic (ib. V 129), spențer (ib. V 390), cojoc (MOLIN, R. B. 416, ALR II 3336/2, 27), veston (ALR II 3 327/102, 192). Cf. MAN. GÖTT. 131. Preste pieptariu, mînecariu de pînză. MOLDOVAN, Ț. N. 64. Femeile vara poartă o haină din pănură albă. . ., iarna din cojoc, adecă piele de miel și să numește mînecari. LIUBA-IANA, M. 19. Sta ghemuit în scoarța ailaltă, cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224. Mînecările de bumbac erau albe ca laptele. AGÎRBICEANU, A. 113. De-i vară, se îmbracă mai ușor, cu niște mînecări de pînză sau de postav. PĂCALĂ, M. R. 119. Se purta însă, pînă acum 25 ani, și „mînicariu” – comun bărbaților și femeilor. DIACONU, VR. LIX. Din dimia dată la piuă se scot: cioareci. . ., mînecare, chebe, glugi etc. STOIAN, PĂST. 60, cf. H II 132, 262, 271, V 129, VII 171, XII 174, PAȘCA, GL. ♦ (Regional) Cămașă femeiască (Voineasa-Călimănești). ALR I 1873/798. 2. (Învechit, mai ales la pl.) Rucaviță. Patrahire, mînicariuri (a. 1824). ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D. ♦ Manșetă (1). Ale lor ranguri se vor osebi prin șereturi de aur, de carele subleitenantul va purta unul. . ., căpitanul trei pe mînecare. AR (1829), 178²/33. ♦ (Regional, la pl.) Un fel de mîneci¹ (1) detașabile, împletite din lînă sau confecționate din blană, care se poartă iarna, peste încheieturile mîinilor, pentru a le proteja de frig. Mînecari de lîneturi se poartă mai mult în Bucovina. PAMFILE, I. 318, cf. ALR II 3353/141, 157, 228, 235, 260, 284, 334, 353, 362, 365, 386, 574, LEXIC REG. 117. ♦ (Prin Bucov.) Podoabă făcută din mărgele, purtată la încheietura mîinii, sub mîneca cămășii. LEXIC REG. 117. ♦ (La pl.) Mînecuțe. Y. m î n e c u ț ă (2). Com. din BUCUREȘTI. ♦ (Prin Transilv.) Manșon (1). Cf. LB, POLIZU, COSTINESCU, LM, SĂGHINESCU, V. 48. 3. Perniță sau scîndură îmbrăcată în pînză pe care croitorii calcă mînecile hainelor. – Pl.: mînecare și (regional) mînecari, mînecări. – Și: (regional) mînicár (pl. mînicaruri) s.n. – Mînecă¹ + suf. -ar.