MÎRȚOAGĂ s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă, (popular) mărțînă (1), (regional) meleajă, melegar¹, meliță (4), mînzoc (I 2), mîrțogariu. V. r ă p c i u g ă. Zece mîrțogi pot duce pe un armăsar. PANN, P. V. III, 21/22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1 584. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. Făt-Frumos călare pe o mîrțoagă șchioapă. ISPIRESCU, L. 155. Căruța. . . înaintează încetinel. . . după bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III, 16, cf. 77, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DR. V, 208, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cele trei mîrțoage băteau cu copitele în capacul ciuruit al canalului. REBREANU, NUV. 97, cf. 107. Nu poate călări cum se cuvine pe mîrțoaga asta fără șa. SADOVEANU, O. X, 24. Încalecă pe-o mîrțoagă. Să-i dai acolo, la moară, o mînă de tărîțe. id. M. C. 28, cf. id. N. F. 76. Mîrțoaga fornăia. LESNEA, C. D. 87, cf. id. I. 111. Clempăneau poticnit și mîrțoagele căruțelor. C. PETRESCU, A. R. 9. Mi-e sufletul ca o mîrțoagă de saca. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 165. Și-a legat caii de căruță, mîrțoage bune de zvîrlit în rîpă. STANCU, D. 43. Ni-s cotonoage mîrțoagele, domnule ofițer. CAMILAR, N. I, 308, cf. H I 34, 438, IV 53. La troaca . . . cu jar veni foarte încet o mîrțoagă. RETEGANUL, P. II, 9, cf. CHEST. V/76, ALR I 1 097/35, 932, 960, 1 156/56, A I 17, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Mîna cum știa el; căci smîrțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară. CREANGĂ, A. 86. De ce nu te duci la dînsul să ceri o mîrțoagă de iapă ? ISPIRESCU, L. 313. Cumpără o mîrțoagă de cal răpciugos și bubos. id. ib. 373, cf. 169. O cărucioară c-o mîrțoagă de cal. CONTEMPORANUL, V₂, 524, cf. DDRF. (Rar, în legătură cu alt animal) O mírțoagă dă cîne. ALR I 1 156/56. ♦ (Rar) Bou slab, jigărit. Cf. DAMÉ, T. 28. - Pl.: mîrțoage și (regional) mîrțogi. – Și: (regional) mîrțoávă (DR. V, 210, ALR I 1 097/35), mîrcioagă (DR. V, 210), mărțoágă (CIHAC, II, 187, ALEXI, W., H IV 53), murțoágă, smîrțoagă s. f.; mîrțóg (DR. V, 210, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI), smîrțóg, smărțóg (CIHAC, II, 187, DDRF) s. m. – Cf. m ă r ț î n ă.