MĂRGĂRI vb. IV. Intranz. (Popular, despre copaci, de obicei în colinde) A se împodobi cu flori ca de mărgăritar (II 1). Doi meri împletiți, De varâ-nfloriți. . . Cu flori mărgăriți, Cu flori de arginți. TEODORESCU,. P. P. 80. ◊ F i g. Să înflorești, să mărgărești!. . . Ca un măr, ca un păr! DELAVRANCEA, S. 187, cf. TEOSDORESCU, P. P. 159. Să-nfloriți, Să mărgăriți, Peste vară, Primăvară. ap. ODOBESCU, S. III, 232, cf. PĂSCULESCU, L. P. 34, 40. Eu de mulțumită lor, înfloream Și mărgăream, Sus în slavă mâ-nălțam. PAMFILE, CR. 105, cf. 106. - Prez. ind.: mărgăresc. – Derivat regresiv de la mărgărit.