năcmi v vz năimi

năiemi vi vz năimi

năiemit, ~ă a vz năimit²

năimi vt [At: VARLAAM, C. 155 / P: nă-i~ / V: (îrg) nămi, (înv) năiemi, (reg) năcmi, nimi / Pzi: ~mesc / E: năiem] 1-2 (Îvp) A închiria (de la cineva sau) cuiva bunuri mobile sau imobile. 3 (Îvp) A angaja pe cineva pentru executarea unei lucrări. 4 (Trs) A mitui.

năimit¹ sn [At: SBIERA, P. 207 / P: nă-i~ / Pl: ~uri / E: năimi] 1 (Îvp) Închiriere. 2 (Îvp) Angajare. 3 (Trs) Mituire.

năimit², ~ă [At: VARLAAM, C. 12 / P: nă-i~ / V: (înv) năiemit, nămit / Pl: ~iți, ~e / E: năimi] (Îvp) 1 a (D. bunuri mobile sau imobile) Închiriat. 2-3 smf, a (Persoană) care s-a angajat cu plată, pentru a efectua o muncă. 4 a (Rar; îs) Cuvânt ~ Promisiune. 5-6 smf, a (Spc; rar) Mercenar.

nămi v vz năimi

nămit, ~ă a vz năimit²

nimi² v vz năimi

NAIMI vb. IV v. năimi.

NĂIMI, năimesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A angaja pe cineva pentru o muncă; a tocmi. Să se știe că năimesc cărăuși să-mi care averea la locurile mele. SADOVEANU, F. J. 93. A pornit înspre piaț, ca să năimească pe cineva și să-i aducă șatra în tîrg. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 88.Au năimit pe un om... să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6. ◊ Refl. Ca să nu mor de foame, m-am năimit și am slujit șapte ani. ȚICHINDEAL, F. 463. 2. A închiria; a arenda. Năimim amîndoi pășuni pentru oile noastre în aceeași parte de țară. SADOVEANU, N. F. 38. – Variante: (regional) naimi (I. IONESCU, D. 365), nămi (NEGRUZZI, S. I 260) vb. IV.

NĂIMIT, -Ă, năimiți, -te, s. m. și f. (Regional) Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă temporară. Se temeau de un atac desperat, dat în timpul nopții de forțele reacționare și de năimiții lor. CAMIL PETRESCU, O. II 487. Vor lucra din toate puterile și nu se vor simți ca niște năimiți, niște argați. CONTEMPORANUL, VI_I 104.

A NĂIMI ~esc tranz. pop. 1) (persoane) A lua la lucru (printr-o înțelegere); a tocmi; a angaja. 2) A lua cu chirie; a închiria. 3) A lua în arendă; a arenda. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu

A SE NĂIMI mă ~esc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plăți; a se tocmi; a se angaja. [Sil. nă-i-] /<sl. naimu

năimì v. a tocmi cu plată (lucrători, slugi, etc.). [Slav. NAIMATI].

năimésc v. tr. (vsl. na-imati, a năĭmi, d. imati, ĭenti-imon, a prinde, a lua; sîrb. naĭmiti; got. niman, germ. nehmen. V. primesc, uĭmesc). Rar azĭ. Tocmesc, angajez (lucrătorĭ, servitorĭ). – Și năĭemesc, nămesc și înnăĭmesc.

năĭmít, -ă adj. și s. (d. năĭmesc). Rar azĭ. Angajat cu leafă, simbriaș, mercenar.

nămésc V. năĭmesc.

năimi (a ~) (înv., pop.) (desp. nă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, 3 sg. năimește, imperf. 1 năimeam; conj. prez. 1 sg. să năimesc, 3 să năimească

năimit (înv., pop.) (desp. nă-i-) adj. m., s. m., pl. năimiți; adj. f., s. f. năimită, pl. năimite

năimi (a ~) (înv., pop.) (nă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, imperf. 3 sg. năimea; conj. prez. 3 să năimească

năimit (înv., pop.) (nă-i-) adj. m., s. m., pl. năimiți; adj. f., s. f. năimită, pl. năimite

năimi vb. (sil. nă-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năimesc, imperf. 3 sg. năimea; conj. prez. 3 sg. și pl. năimească

năimit s. m., adj. m. (sil. nă-i-), pl. năimiți; f. sg. năimită, pl. năimite

NĂIMI vb. v. angaja, arenda, băga, intra, încadra, închiria, lua, numi, primi, tocmi, vârî.

NĂIMIT s. v. angajat, salariat, slujbaș.

NĂIMIT adj. v. arendat, închiriat.

năimi vb. v. ANGAJA. ARENDA. BĂGA. INTRA. ÎNCADRA. ÎNCHIRIA. LUA. NUMI. PRIMI. TOCMI. VÎRÎ.

năimit s. v. ANGAJAT. SALARIAT. SLUJBAȘ.

năimit adj. v. ARENDAT. ÎNCHIRIAT.

năimi, năimesc, (nămni), vb. tranz., refl. – (reg.; înv.) A (se) tocmi pentru o muncă, a (se) angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea, 1924, II: 66). – Din sl. na-imati (Șăineanu, Scriban); din năiem (înv., „chirie” < sl.) (DEX).

năimit, -ă, năimiți, -te, adj. – (reg.) Tocmit, angajat, închiriat. – Din năimi (MDA).

nămi, nămesc, (nămni), vb. refl. – A se tocmi, a se angaja cu plata pentru o anumită perioadă: „Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi” (Bârlea 1924 II: 66). – Din năiem (înv., „chirie” < sl.) (DEX).