NĂIMIT, -Ă, năimiți, -te, s. m. și f. (Regional) Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă temporară. Se temeau de un atac desperat, dat în timpul nopții de forțele reacționare și de năimiții lor. CAMIL PETRESCU, O. II 487. Vor lucra din toate puterile și nu se vor simți ca niște năimiți, niște argați. CONTEMPORANUL, VI_I 104.