neg (negi), s. m. – Verucă. Lat. naevus (Candrea-Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes. niego, v. it. niego, it. neo; pentru modificarea consonantismului, cf. fagure, rug. După Pușcariu 1162, formație regresivă, pornind de la negel, părere greu de susținut. Uz general (ALR, I, 51). Der. negos, adj. (cu negi); neagă, s. f. (flagel, calamitate), probabil prin asociere cu ideea de „tumoare”, cf. neagă rea „tumoare malignă” › „calamitate” (după Cipariu, Principii, 272 și Tiktin, din lat. negāre; după Miklosich, Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl. nĕga „voluptate”, glosarea „încăpățînat, îndărătnic”, care apare în dicționare, se datorează primei explicații schițate aici). Negară (var. năgară, nagară), s. f. (varietate de neghină; plantă, Stipa capillata), pare un der. cu suf. -ar (negară ar fi fost la început numele fructului). Numele se explică prin aspectul fructului, cf. sp. verruguera, fr. herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl. nagu „gol”; după Conev 48 de la un sl. *nagara; după Scriban, din rus. nagar „fitil ars”). Der. înăgări, vb. (a crește neghină). Negel, s. m. (verucă) considerată ca der. din lat. negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud. nieddu, prov. niel, it. niello, de asemenea ar putea fi simplu dim. de la neg, cu suf. -el. – Cf. neghină. – Der. negelariță, s. f. (rostopască, Chelidonium maius); negelos, adj. (cu negi).