niștotă sf [At: PALIA (1581), ap. DHLR II, 517 / V: (reg) miștotă, mișcotă, ~școtă / Pl: -te / E: slv нищєта] (Îrg) 1 Sărăcie. 2 Necesitate. 3 Nenorocire. 4 Nefericire.

NIȘTOTĂ s. f. (Criș., Trans. SV) 1. Lipsă, sărăcie. Niștota lui cea mare sosit-au acmu pre fericăciune. MOL. 1676¹, 39^r. De niștotă și de foamete mare. . . începură, a mînca cînii. C 1692, 514^v. Bucuriia voastră să va întoarce întru plîngere . . . și trufiia și lăcomiiia voastră întru nesațiu și niștotă. MOL. 1695, 83^v. În vreme de niștotă. VCC, 23. Să meargem la tine în niștota noastră. MISC. SEC. XVII, 93^v. 2. Nevoie, trebuință, necesitate. Tipografia rumânească să orînduim . . . după niștota preuților românești. SA, 2^v. Că bună comoară-ți faci atunci în ceriu și mare plată dobîndești în zi de niștotă. MOL. 1695, 49^v. O, Doamne, caută-m niștota. YCC, 36. Vezi nevoile si nislotele noastre. MISC. SEC. XVII, 11T; cf. MISC. SEC. XVII, 24v, 67r, S5r, 95r. Etimologie: sl. ništeta. Vezi și niștoti, niștotos. Cf. neputință, pehneală, surumănie; l i p s ă, s u c ș i g.

níștotă f., pl. e (vsl. ništeta). Vechĭ. Rar. Sărăcie.

mișcotă sf vz niștotă

miștotă sf vz niștotă

nișcotă sf vz niștotă

NIȘTOTĂ s. v. cerință, exigență, imperativ, lipsă, mizerie, necesitate, nevoie, obligație, pretenție, sărăcie, trebuință.

niștotă s. v. CERINȚĂ. EXIGENȚĂ. IMPERATIV. LIPSĂ. MIZERIE. NECESITATE. NEVOIE. OBLIGAȚIE. PRETENȚIE. SĂRĂCIE. TREBUINȚĂ.

niștotă (-te), s. f. – Scumpete, penurie. Sl. ništeta (Tiktin), cf. bg. ništetá (Candrea).