NĂCLĂI, năclăiesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu substanțe cleioase, unsuroase, murdare; a murdări. Simțea sîngele curgîndu-i în sîn, năclăindu-i vestonul. CAMILAR, N. I 439. Sudoarea-i izvora și-l năclăia din creștet pînă-n tălpi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. 2. Refl. (Despre sînge) A se închega, a se învîrtoșa. Din gură sîngele curgea în valuri... năclăindu-se pe gît și pe haine. DUNĂREANU, CH. 51.