oare și (vechĭ) váre conj. interogativă (lat. *volet, cl. vult, vrea, de unde s’a făcut *voare, apoĭ oare, ca oĭ face din voĭ face, ĭar pe de altă parte *voare s’a prefăcut în vare ca afară din afoară din cauza labialeĭ. V. orĭ și voĭ 2). El e oare? Oare el e? Se poate să fie el? Nu știŭ bine dacă e el orĭ altu). – Ajută la formarea unor pron. și adv. cărora le dă un înț. indefinit: oare-care, oare-cine, oare-cînd, oare-cum. De oare ce, de vreme ce, odată ce, fiind-că, din pricină că, căcĭ: de oare ce ploŭă, rămînem acasă; gheața se topește, de oare ce e cald.