PIRATERÍE (< fr.) s. f. Jaf, tâlhărie. (Dr.) Infracțiune care constă în jefuirea, prin acte de violență, în scopuri personale, săvârșită de către echipajul sau pasagerii unei nave, împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus nici unui stat. Întâlnită încă din Antichitate în bazinul mediteranean, a fost combătută cu putere de flotele militare ale orașelor grecești și de romani, în particular de Pompei care a luptat împotriva piraților iliri (67). În Evul Mediu a fost practicată de vikingi în Atlantic și de sarazini în Mediterana, care au creat structuri administrative și autonome proprii. P. a căpătat un nou impuls prin descoperirea „Lumii Noi” și a transporturilor de aur și mirodenii de aici către metropolele coloniale (pirații din M. Caraibilor și Oc. Indian). Măsuri drastice împotriva p. (corsarilor) au fost luate după Congresul de la Utrecht (1713-1715). În timpurile moderne a supraviețuit în unele zone ale Orientului (Malaezia, Arhipelagul Indonezian și Marea Chinei de Est) și de-a lungul rutelor de trafic dintre cele două continente americane. ♦ P. aeriană = infracțiune care constă în acte de violență și de amenințare asupra echipajului unui avion (și a pasagerilor) săvârșite de o persoană sau un grup de persoane înarmate, în scopul schimbării rutei avionului.