prescură, prescuri, s.f. – Pâine în formă de cruce, din aluat dospit, folosită în ritualuri religioase: „Tot pe la mănăstiri / Cu prescuri și cu lumini” (Bârlea, 1924, I: 106). Se folosește la botez, la nuntă, la înmormântare și la Paști. „Făina de grâu curat și apa limpede și dospitura bună – nu le amestecă și nu are dreptul să le frământe decât o femeie curată trupește și sufletește, de preferință bătrână văduvă și cu o viață perfect cinstită. Și după ce aluatul este preparat și coca este răsucită ca un colac frumos, înainte de a o pune în cuptor, această frământătură trebuie să devină prescură” (R. Pop, 1973: 17); prin imprimarea literelor: IS, HS, NI, KA. – Din sl. proskura (Șăineanu, Scriban; Cihac, Vasmer, Conev, cf. DER; DEX, MDA) < ngr. prosfora „oferire, ofrandă” (Scriban).