PRUND, prunduri, s. n. 1. Pietriș mărunt, amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul unei ape sau în straturi în scoarța pămîntului; p. ext. malul unei ape pe care se găsește astfel de pietriș; prundiș. Caii trecură prin undele iuți, apa coborî la genunchii lor, pe urmă mai jos și în curînd potcoavele bătură prundul vînăt. SADOVEANU, O. I 32. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund. EMINESCU, O. I 75. ♦ Teren format din nisip și pietriș aluvionar (v. prundiș); partea unui sat care e lîngă rîu. Toată averea îi era un biet bordei în fundul rîpei Aripoaiei și treizeci de prăjini de pămînt în Lunca de sus, în prunduri. CAMILAR, N. I 18. Dar în prund s-au adunat Fete, și-a ieșit din sfat Jocul «de-a mălaiul». COȘBUC, P. II 277. Deodată numai iaca vedem în prund cîțiva oameni claie peste grămadă. CREANGĂ, A. 8. 2. Pietriș mărunt care se așterne pe drumuri sau pe șosele; prundiș. Ieșirăm din oraș, apucarăm pe calea ferată, prin prund și bolovani. SADOVEANU, O. VI 314. Sub piciorușele lor sună prundul de pe aleile dispuse în amfiteatru. VLAHUȚĂ, O. A. III 33.