PURCEA, -ICĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; scroafă tînără. [Taurul] îmi împunge o frumusețe de purcea drept în burtă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 63. Da și mîndra-i ușurea, C-a mîncat carne de mia Și costiță de purcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Am o purced grasă, Noaptea trece peste casă (Luna). GOROVEI, C. 211. ◊ Expr. A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. Nu-i e destul că-i cu minte neroadă, A luat și purceaua de coadă. PANN, P. V. I 112. 2. Numele unui joc de copii. Un copilandru bătea «purceaua» c-o strașnică măciucă de măceș. STĂNOIU, C. I. 76.