ruginit², ~ă [At: BUDAI-DELEANU, I. 235 / V: (reg) ~nat / Pl: ~iți, ~e / E: rugini] 1 a Acoperit, ros de rugină Si: oxidat, (îvp) ruginos (1). 2 a (Fig) Învechit. 3 a (Fig; d. frunze, plante etc.) Care a căpătat culoarea ruginii (1). 4 a (D. vin) De culoare ruginie. 5-6 smf, a (Fig) (Persoană, idee, concepție) înapoiată. 7 a (Rar) Rablagit (2). 8 a (D. plante) Atacat de rugină (12). 9 a (Reg; d. apă) Sălciu. 10 sm (Reg) Soi de struguri de culoare ruginie.

ruginit¹ sn [At: ȚIPLEA, P. P. 115 / E: rugini] Ruginire (1-2).

RUGINIT, -Ă, ruginiți, -te, adj. 1. (Despre fier și obiecte de fier) Acoperit, ros de rugină. Hainele... sînt vechi și ponosite și armele ruginite. CREANGĂ, P. 191. Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți. EMINESCU, O. I 76. Pentru-o pușcă ruginită, Rămase casa jelită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 319. ♦ Fig. Tăbăcit, înăsprit. Întinse înspre mine o mînă ruginită și-mi ceru 12 bani. HOGAȘ, M. N. 56. ♦ Fig. Vechi, învechit. Peste cetățile de sute și sute de ani, ruginite, arse de vreme ca de foc, au căzut foi de salcîmi. SAHIA, U.R.S.S. 41. ♦ Fig. (Despre voce, glas) Îmbătrînit, vechi; dogit. I se păru că aude un glas ruginit de bătrînă. DUMITRIU, N. 66. Mureșan scutură lanțul cu-a lui voce ruginită. EMINESCU, O. I 32. 2. Fig. (Despre frunze, cîmp etc.) De culoarea galben-roșiatică a ruginii. Se zăreau dealurile cu vii arămii și cu păduri ruginite, singura comoară prețioasă a orășelului. BASSARABESCU, S. N. 23. La miazăzi, pe culmea de tufe ruginite, se văd niște ocoale, cu lungi șuri pentru boi. BELDICEANU, P. 62. Lunca bătută de brumă acum pare ruginită. ALECSANDRI, P. III 7. 3. Fig. (Despre persoane, idei, concepții etc.) Care nu ține pas cu progresul; înapoiat, învechit. Îi convingea gazda, trecînd surîzătoare de la unul la altul, că nu e bine să ne arătăm ruginiți și că, în saloanele cele mai de frunte... e acum obiceiul să se întîlnească lumea veche cu lumea nouă. PAS, L. I 104. ◊ (Substantivat) Fiecare scotea la iveală faptele săvîrșite de Lascăr Catargiu și de ruginiții și pleșcarii din preajma lui. PAS, L. II 280. Subt amenințarea de a fi numărați între ignoranți și ruginiți, nu vom zice: apt, aptiv... în loc de act, activ. NEGRUZZI, S. I 348. 4. (Despre plante) Atacat de rugină (II 1). Pierderea mare de apă a plantelor ruginite poate fi și mai agravată în consecințele sale atunci cînd este favorizată de uscăciune și căldură. SĂVULESCU, M. U. I 151.

ruginit a. 1. ros de rugină; 2. învechit: voce ruginită EM.; 3. fig. care nu mai funcționează bine; 4. fam. retrograd; bonjuriștii ne numesc pe noi ruginiții AL.

ruginít, -ă adj. Atacat de rugină. Fig. Învechit, de moda veche, rămas în urmă cu ideile, retrograd: un bătrîn ruginit.

rugena v vz rugini

rugeni v vz rugini

rugina v vz rugini

ruginat, ~ă a vz ruginit²

rugini [At: COD. VOR. 132/10 / V: (îrg) ~na, (înv) rugeni, (reg) ~ena / Pzi: ~nesc / E: rugină] 1 vi A face rugină (1). 2 vi (Fig; d. frunze, plante etc.) A căpăta culoarea ruginii (1). 3 vr (Rar; d. dinți) A se acoperi cu tartru. 4-6 virt (Fig) A (se) învechi. 7 vr (Reg; d. plante) A fi atacat de rugină (12). 8 vi (Reg; d. cereale, făină) A începe să fermenteze Si: a se încinge.

RUGINI, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre fier și obiecte de fier) A prinde rugină. Un adăpost de stuf în care rugineau trei semănători. GALAN, B. I 52. Pușculița-mi ruginește, Ținta-n ghioagă se tocește. ALECSANDRI, P. I 59. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, cîmp etc.). A căpăta culoarea galben-roșiatică a ruginii. Acest măreț și molcom apus de soare, întins ca o coadă de păun peste pădurile care începeau să ruginească. CAMIL PETRESCU, O. I 28. Era toamnă. Codrul de fagi începuse a rugini. VLAHUȚĂ, O. A. 503. 3. Refl. Fig. A se învechi, a nu mai corespunde, a nu mai fi actual. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, M. 5.

A SE RUGINI se ~ește intranz. pop. (despre concepții, idei etc.) A nu mai fi actual; a se perima. /Din rugină

A RUGINI ~ește 1. intranz. 1) (despre obiecte de metal) A se acoperi cu rugină; a se oxida. 2) (despre plante) A fi atacat de rugină. 3) fig. (despre vegetația de toamnă) A căpăta o culoare asemănătoare cu cea a ruginii; a deveni brun-roșcat. 2. tranz. A face să se acopere cu rugină; a oxida. Umezeala ~ește metalele. /Din rugină

ruginì v. 1. a face să prinză rugină: umezeala ruginește fierul; 2. fig. a se altera din lipsă de exercițiu: vechile instituții se șterg, s’au ruginit GR. AL.

ruginésc v. intr. (d. rugină). Prind rugină: feru ruginește în apă. V. tr. Fac să ruginească: apa ruginește feru. V. refl. Cuțitu s’a ruginit.

!rugini (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. ruginește, 3 pl. ruginesc, imperf. 3 sg. ruginea; conj. prez. 3 să ruginească

rugini (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginesc, imperf. 3 sg. ruginea; conj. prez. 3 să ruginească

rugini vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ruginesc, imperf. 3 sg. ruginea; conj. prez. 3 sg. și pl. ruginească

RUGINIT adj. v. oxidat.

RUGINIT adj. (CHIM.) oxidat, (înv. și pop.) ruginos, (pop.) coclit. (Metal ~.)

RUGINI vb. v. oxida.

RUGINI vb. (CHIM.) a (se) oxida, (pop.) a (se) cocli. (Un metal care s-a ~.)

a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er. – d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent.