rînză¹ s.f. 1 (pop.) Stomac. ◊ (med.; reg.) Răsturnatul rînzei v. răsturnat. ◊ expr. A se împăca cu rînza = a se sătura. A i se întoarce (sau a i se răsturna) rînza pe dos = a i se face greață. A avea rînză fierbinte = a se înfuria ușor. A fi cu rînza mare sau a avea rînza prea mare = a) a fi necăjit; b) a fi furios. A nu mai încăpea rînza în cineva = a fi nervos. A crăpa (sau plesni) (în cineva) rînza (de ciudă, de necaz etc.) = a) a fi foarte supărat; b) a fi foarte nervos, foarte furios. A fi tare în rînză v. tare. 2 (pop.) Pipotă. L-am doftorit... cu rînza de dropie arsă (ALECS.). 3 (reg.) Abdomen, burtă. ◊ expr. A avea (sau a face) rînză = a se îmbogăți. A-i slăbi cuiva rînza = a sărăci. ♦ Osînză. 4 (reg.) Nume dat unor boli digestive, caracterizate prin dureri abdominale și grețuri. • pl. -e. / cuv.autoh.; cf. alb. rrëndës „cheag”.