RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo.

răcilă sf [At: ANTIPA, P. 388 / V: raciul (Pl: răciuluri, răciule) sn / Pl: ~le / E: srb racilo] 1 Unealtă cu care se prind racii² (1), alcătuită dintr-un cerc de lemn sau de sârmă pe care se fixează o plasă de forma unei farfurii. 2 (Reg) Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă (în formă de sac) fixată de o prăjină lungă.

RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din scr. račilo.

RĂCILĂ, răcile, s. f. Unealtă folosită la prinsul racilor, alcătuită dintr-un cerc de lemn sau de sîrmă pe care se fixează o plasă în forma unui fund de sac. Cum îi prinzi [racii] ?... Cu răcila, ori cu mîna? SADOVEANU, Î. A. 77.

răcílă, V. răcĭul.

răciul¹ sn vz răcilă

răcĭúl n., pl. urĭ și e (cp. cu ung. rácsolni, a închide cu gratiĭ, rácsázni, a prinde racĭ cu plasa). Fc. Plasă de prins racĭ (un cerc cu plasă în care s’a pus mîncare). – Și răcílă (Zimnicea) f., pl. e.

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

răcilă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcilei; pl. răcile

Răc/iște, -ilă, -iul(ă) v. Raciu 2 – 5.