SCAIETE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante cu ghimpi, dintre care cea mai cunoscută este o specie din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele ghimpoase, cu capitule plecate și cu florile roșii-purpurii; crește prin pășuni uscate, prin locuri necultivate, pe lîngă drumuri și pe cîmpuri (Carduus nutans). În curțile de la Mălinești poate astăzi cresc scaieții, podoaba și mărirea caselor s-au risipit ca fumul. GALACTION, O. I 332. Scaieții, spinii, măcieșii, sălciile plîngătoare și vrejurile acoperiseră pietrele. C. PETRESCU, R. DR. 214. Lîngă crin nu crește scaietele, lîngă micșunea, viorea, nu crește și urzica? BOLLIAC, P. 59. ◊ Fig. Știu, norilor, știu, Că n-am să mai fiu, Și-or crește scaieții, Pe cîntecul vieții. LESNEA, C. D. 130. – Variantă: scăiete s. m.