SCURSURĂ, scursuri, s. f. 1. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș, vale; scursoare. V. albie. De la Sălătruc... o luăm oblu pe cărări de codru și pe scursuri de puhoaie, peste culmea Comarnicului. VLAHUȚĂ, la TDRG. Din Oituz hotarul suie pe zare muntele Runcul-alb pînă în vîrf și de aici trece în muntele Coarnele și coboară pe o scursură de apă. I. IONESCU, P. 13. Așezat-o Costea stîna, Pe movila Cu scursura. TEODORESCU, P. P. 509. 2. Apă sau alt lichid care se scurge dintr-un loc; scursoare. 3. Fig. (Cu sens colectiv) Individ aparținînd celei mai rele categorii sociale; om de nimic. Rămas singur la debarcader, Ponici își măsura noii mușterii... Scursura iarmaroacelor! – îi categorisi pentru sine. V. ROM. aprilie 1954, 132.