SOC, soci, s. m. Mic arbust cu lujeri, avînd o măduvă abundentă, flori albe dispuse în corimbe ramificate și fructe în formă de boabe negre strălucitoare; crește prin păduri și tufișuri; din flori se prepară un ceai medicinal, iar fructele, scoarța și rădăcinile se întrebuințează în cromatica populară (Sambucus nigra). N-am învățat știința ierburilor, dar, pe cît mă taie capul, socul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mai bine du-te de bea ceai de soc. ALECSANDRI, T. I 60. Cînd m-or îngropa Și m-or astupa, Să-mi puie la cap Ce mi-a fost mai drag, Căvălaș de soc, Mult zice cu foc. TEODORESCU, P. P. 436.