sparge v. (activ) 1. a risipi o adunare, o armată: când era să se spargă nunta ISP. un soare splendid ce sparge deșii nori AL.; 2. Mold. fr. a sfășia (de haine sau Încălțăminte): are mândra nouă ii, trei sunt rupte, patru sparte POP. sărmani în haine sparte prin cari intră gerul AL. opinca-i era spartă AL.; 3. a sfărâma, a face bucăți: a sparge ghiață, a sparge nuci; 4. fig. a risipi, a ruina: Dumnezeu nu sparge două case PANN. ║ (neutru) a coace și a se deschide: buboiul a spart. ║ (reciproc) 1. a se risipi: norii se spărseră; 2. a se sfârși: s’a spart târgul, nunta; 3. a se rupe în bucăți; geamul s’a spart. [ Vechiu-rom. sparge, a risipi («sparse împărățiea», Moxa) = lat. SPARGERE, a împrăștia: s’a restrâns, în limba modernă literară, la noțiunea de a fărâma, vorbind de obiecte mai ales fragile].