SPATĂ¹, spate, s. f. Piesă a războiului de țesut, formată din două stinghii între care sînt fixate o serie de spițe subțiri, paralele între ele, printre care sînt petrecute firele urzelii și cu care se bate pînza, pentru a se îndesa fiecare fir nou de bătătură. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate intr-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Suveica printre fire alunecă departe, Apoi vătala bate în pînze îndesat, Și firele de ițe în jos, în sus purtate, Cu spata prinse bine rostesc neîncetat. BELDICEANU, P. 68. Țese-o natră; rupe-o spată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423. ♦ Bețișor rotund, peste care se petrec ochiurile cînd se împletește o rețea sau o plasă.