SPATĂ³, spete, s. f. 1. Os lat de formă triunghiulară, care susține articulația umărului (v. omoplat); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului (v. spate). Cămașa îi era udă între spete. DUMITRIU, P. F. 5. La naștere l-ar fi înfierat... pe spata dreaptă c-un cerc. DELAVRANCEA, O. II 51. Mi-a plesnit rochița-n spete. MAT. FOLK. 386. Și pe Gruia că l-au dus Ca pe pașa tot pe sus... Apoi mi-l dezlegau, În fiară mi-l băgau. Tot în fere pîn-în șele, Tot în bente Fîn-în spete. ȘEZ. II 35. ◊ Expr. Lat (sau, rar, larg) în spete = cu umerii largi, spătos, voinic. După mese s-așezară Cîteșitrei și largi în spete, Între umeri fiecare A cuprins cîte-un părete. IOSIF, V. 81. Lat era romanul în spete, ondulat Avea părul, puternic brațul. MACEDONSKI, O. I 13. (Cu altă construcție) Spete late, Nu mi te temi că te-or bate? ȘEZ. II 79. ♦ Os lat care susține articulația membrelor la animalele patrupede (mai ales la cele mari); p. ext. regiunea corespunzătoare a corpului. V. greabăn, șold. Atunci, doboară mistrețul. – Să știi că am să-l dobor! – Cunoști meșteșugul? Să-i repezi sulița drept în spata de dinainte, ca să-l îngenunchi. SADOVEANU, N. P. 78. Cînd mă gîndeam eu că vicleanul fecior al lui Laerte înghițise, în pribegia lui fatală, atîtea spete de boi grași sau de berbeci cu lîna de argint... HOGAȘ, M. N. 98. 2. (Mold.) Spetează (la scaune). Iată craiul, socru mare, rezemat în jilț cu spată. EMINESCU, O. I 85. El recăzu obosit... pe spata băncei. id. N. 122.