SUGHIȚ, sughițuri, s. n. Contracție bruscă și convulsivă a diafragmei, însoțită de un zgomot nearticulat, cauzată de trecerea aerului prin glotă. Ș-apoi astfel hurducă și gloaba asta, că m-o apucat de vreo șăpte ori sughițul pîn-acu. ALECSANDRI, T. 471. Găsi-l-ar sughiț și tuse P-ăl de face furci și fuse. TEODORESCU, P. P. 333. ♦ Hohot de plîns. Deodată nu se mai putu ține: izbucni iar într-un plîns zbuciumat, cu sughițuri. SADOVEANU, O. VIII 29. Zdrobită, căzu la pat, își băgă capul în perne, plîngînd cu sughițuri. BART, E. 160.