SURIOARĂ, surioare, s. f. 1. Diminutiv al lui soră. Și-mi răsare la fereastră Surioara Cosînzenei. CERNA, P. 138. Vei rîde, tată, cum ai rîs și de surioarele mele. ISPIRESCU, L. 15. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate... Că te-or bate lacrimile, Lacrimile maicelor Ș-ale surioarelor Ș-ale mîndrișoarelor, De dorul voinicilor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. 2. (Mai ales la vocativ) Termen familiar, prietenesc, cu care te adresezi unei fete sau unei femei; dragă, soră (2). Rău ți-i ție, surioară, Rău ți-i ție, negrișoară? – Nu mi-i rău, dar o să mor, Că de mult mă arde-un dor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 206. – Variante: sorioară (SBIERA, P. 176, ALECSANDRI, P. A. 36, NEGRUZZI, S. I 263), (rar) sirioară (MAT. FOLK. 213) s. f.