Definiția cu ID-ul 996975:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SYRINGA L., LILIAC, fam. Oleaceae. Gen originar din Asia și Europa, cca 28 specii, arbuști. Frunze caduce, rar persistente, opuse, simple, întregi, rar penate sau lobate, cordate sau ovate. Flori odorante, de la violet pînă la purpuriu și alb (caliciul mic, persistent, campanulat, cu 4 dinți, corolă infundibuliformă cu 4 lacinii îndepărtate, 2 stamine intercalate la vîrful tubului floral, ovar cu 2 loji, fiecare cu cîte 2 ovule), în panicule terminale sau laterale, odorante, pe ramuri din anul precedent, rar din același an. Fruct, capsulă oblongă, pieloasă, cu semințe aripate (Pl. 70, fig. 391).