tiv sn [At: (a. 1875), ap. TDRG / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: ns cf tighi, tighel] 1 Margine a unui obiect de stofă, de pânză etc., îndoită și fixată printr-o cusătură, pentru a împiedica destrămarea țesăturii Si: tivitură (1), (reg) polcea, roit², rubăț, tighel (5). 2 (Reg) Marginea de sus a izmenelor, îndoită și cusută, prin care se trage brăcinarul Si: betelie. 3 (Adesea udp „de”) Paspoal. 4 (Pan; șfg) Margine luminoasă sau de altă culoare, ca un chenar în jurul unui obiect, al unei suprafețe etc. Si: tivitură (6).