TRAP², trapuri, s. n. (Folosit de obicei în locuțiuni) Fugă a calului, cu viteză mijlocie (între pas și galop), în care animalul pășește în același timp cu un picior din față și cu piciorul opus din urmă. Trăsura înaintă în trapul cailor, prin aerul reavăn și întunericul nopții. DUMITRIU, N. 53. Caii fugeau în trap grabnic. SADOVEANU, O. III 74. Venea la trap, plecat peste oblînc Și calul lui creștea tot mai aproape. D. BOTEZ, F. S. 63. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul cînd îl port Și-l joc în frîu și-l las în trap! COȘBUC, P. I 109. ◊ (Rar, în legătură cu mersul altor animale) Un dulău lățos... se apropie în trap leneș. REBREANU, I. 10. ♦ Zgomotul făcut de un cal care merge repede. S-aud pași rari de ciubote, cepăit sprinten de opinci, mers legănat de vaci și boi, trap de copite. CAMILAR, N. II 305. – Variantă: treap (PAMFILE, A. R. 205) s. n.