TRESTIE, trestii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește pînă la 3-4 m înălțime, cu tulpina dreaptă, lemnoasă, goală în interior, cu frunze lungi, tăioase pe margini, cu flori în buchete la vîrful tulpinii, cu semințe aripate; crește în soluri umede, pe marginea lacurilor sau în ape liniștite, puțin adînci și este întrebuințată la diverse împletituri și îngrădituri (Phragmites communis); stuf. Păduri de trestii, ascuțite-n vînt, Se nasc și mor, în soare și viforniți. DRAGOMIR, P. 25. Trestiile galbene... foșneau atingîndu-și pămătufurile. SADOVEANU, O. VI 527. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină... Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (În metafore și comparații) Era înaltă, subțire trestie, cu ochi verzi. STANCU, D. 11. ◊ (Și în forma compusă trestie-de-baltă) Simțeam cum bolta se-nfioară, cum sînu-i uriaș tresaltă, Cum tremură înfrigurată sfioasa trestie-de-baltă. GOGA, C. P. 10. Mijlocul tău ca trestia-de-baltă și mersul tău ușor. DELAVRANCEA, A. 59. ◊ Compuse: trestie-de-cîmpuri (sau trestie-mică) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii; crește prin fînețe, pe margini de păduri și pe malurile rîurilor (Calamagrostis epigeios); trestie-de-zahăr = plantă erbacee, din familia gramineelor, cultivată în țările calde ca plantă industrială, din al cărei suc se fabrică zahăr (Saccharum officinarum). Încă din 1512 s-a început importul de negri din Africa pentru plantațiile de ananas, trestie-de-zahăr, cafea. RALEA, O. 28. Exploata zeci de moșii și visa culturi rare de orez și trestie-de-zahăr în țara noastră. SADOVEANU, E. 173; trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus Rotang). (Eliptic) O luă spre Jidovița agale... învîrtind între degete un baston de trestie. REBREANU, I. 60; trestie-mirositoare = obligeană.