TURIȚĂ, turițe, s. f. Plantă erbacee din familia rubiaceelor, cu tulpina în patru muchii, acoperită cu ghimpi mici îndoiți, cu flori albe sau verzi, cu fructele acoperite cu peri curbați la vîrf; crește prin poieni, margini de păduri și locuri cultivate (Galium aparine). Să-mi fac verde cununiță, Cununiță de turiță Să mai vii badea, bădiță. ȘEZ. II 212. ◊ Compus: turiță-mare = plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă, cu frunzele păroase pe fața inferioară, cu flori galbene-aurii și cu fructe avînd la bază ghimpi mici; crește prin crînguri și livezi (Agrimonia eupatoria). – Accentuat și: turiță.