opțiuni
  • info

2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂGÂRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka.

TĂGÂRȚĂ, tăgârțe, s. f. (Reg.) Traistă, sac. – Cf. ngr. tagartzíka.

tăgârță sf [At: KLEIN, D. 435 / Pl: ~țe, (6) ~ți / E: ngr ταταρτζίκα] (Reg) 1 Traistă1 (1). 2 (Pex) Cantitatea cuprinsă într-o tăgârță (1). 3 (Îe) A se lăsa ~ A se lăsa greu. 4 (Îae) A se lenevi. 5 (Dep) Persoană scundă și îndesată. 6 (Dep) Cal slab. 7 Haină (1).

TĂGÂRȚĂ ~e f. pop. Om mic de statură și îndesat. /<ngr. tagartzika

tăgârță f. traistă de drum: tăgârță ruptă te împrumută PANN [Turc. TAGARDJYK, dăsagă, printr’un intermediar slav].

TĂGÂRȚA, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÂRȚA, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Săculeț, traistă. Veneau oameni fel de fel, nu numai din Malu. Unii cu saci în căruțe, alții cu tăgîrțe în spinare. SADOVEANU, M. C. 126. Mai are moșul la tăgîrță încă o sumă bună de felul acestora. ISPIRESCU, U. 126. Fugi din cale cu tăgîrța, Să-mi joc bine pe mîndruța. BIBICESCU, P. P. 221.

TĂGÎRȚA, tăgîrțez, vb. I. Refl. A se agăța de cineva. – Din tăgîrță.

TĂGÎRȚĂ, tăgîrțe, s. f. Traistă, sac. – Comp. ngr. tagartzíka «geantă de călătorie».

atăgîrț și -éz, a -á v. tr. (d. tăgîrță, traistă). Munt. Atîrn. V. refl. Mă atîrn, mă țin de cineva: nu te atăgîrța de mine! – Și tăgîrțez.

tăgîrță f., pl. e (bg. tagárec, d. tagar, geantă de pele, d. turc. tagnar, daghar, a. î., dim. -rcyk; ngr. tagári, geantă de călătorie, dim. tagartsika, -irtsika, tăgîrță. Cp. cu traistă). Cam iron. Traistă, boccea. Moș Tăgîrță, moșneag ridicul.

tăgîrțéz, V. atăgîrț.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârță (reg.) s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

tăgârță s. f., g.-d. art. tăgârței; pl. tăgârțe

!tăgârța (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă tăgârțez, 3 se tăgârțează; conj. prez. 1 sg. să mă tăgârțez, 3 să se tăgârțeze; imper. 2 sg. afirm. tăgârțează-te; ger. tăgârțându-mă

tăgârța (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțează

tăgârța vb., ind. prez. 3 sg. tăgârțează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TĂGÂRȚĂ s. v. desagă, traistă.

TĂGÂRȚA vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, târî, târâi, târșâi, trage, ține.

tăgîrța vb. v. AGĂȚA. APUCA. ATÎRNA. PRINDE. SPÎNZURA. SUSPENDA. TÎRÎ. TÎRÎI. TÎRȘÎI. TRAGE. ȚINE.

tăgîrță s. v. DESAGĂ. TRAISTĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tăgîrță (-țe), s. f. – Sac, traistă. – Mr. tăgărgică, megl. tăgărcică, tăgărjic. Tc. tagarcik, tagar (Tiktin), cf. ngr. ταγαγτζίϰα, bg. tagarec (Conev 65). – Der. (a)tăgîrța, vb. (a se atîrna, a se agăța de ceva).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tăgârță, tăgârțe, s.f. (reg.) 1. traistă de drum, săculeț, boccea, desagă. 2. epitet pentru o persoană mică, îndesată, pentru un cal slab. 3. haină, îmbrăcăminte.

Intrare: tăgârță
tăgârță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăgârță
  • tăgârța
plural
  • tăgârțe
  • tăgârțele
genitiv-dativ singular
  • tăgârțe
  • tăgârței
plural
  • tăgârțe
  • tăgârțelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: tăgârța
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăgârța
  • tăgârțare
  • tăgârțat
  • tăgârțatu‑
  • tăgârțând
  • tăgârțându‑
 singular plural
  • tăgârțează
  • tăgârțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tăgârțez
 (să)
  • tăgârțez
  • tăgârțam
  • tăgârțai
  • tăgârțasem
a II-a (tu)
  • tăgârțezi
 (să)
  • tăgârțezi
  • tăgârțai
  • tăgârțași
  • tăgârțaseși
a III-a (el, ea)
  • tăgârțează
 (să)
  • tăgârțeze
  • tăgârța
  • tăgârță
  • tăgârțase
plural I (noi)
  • tăgârțăm
 (să)
  • tăgârțăm
  • tăgârțam
  • tăgârțarăm
  • tăgârțaserăm
  • tăgârțasem
a II-a (voi)
  • tăgârțați
 (să)
  • tăgârțați
  • tăgârțați
  • tăgârțarăți
  • tăgârțaserăți
  • tăgârțaseți
a III-a (ei, ele)
  • tăgârțează
 (să)
  • tăgârțeze
  • tăgârțau
  • tăgârțară
  • tăgârțaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tăgârță, tăgârțesubstantiv feminin

  • 1. regional Desagă, sac, săculeț, traistă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: desagă sac săculeț traistă
    • format_quote Veneau oameni fel de fel, nu numai din Malu. Unii cu saci în căruțe, alții cu tăgîrțe în spinare. SADOVEANU, M. C. 126. DLRLC
    • format_quote Mai are moșul la tăgîrță încă o sumă bună de felul acestora. ISPIRESCU, U. 126. DLRLC
    • format_quote Fugi din cale cu tăgîrța, Să-mi joc bine pe mîndruța. BIBICESCU, P. P. 221. DLRLC
etimologie:

tăgârța, tăgârțezverb

etimologie:
  • tăgârță DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.