VERIGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț; za. Dacă se rupe o verigă, tot lanțul se desface. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă, sector al unui ansamblu. Partidul Muncitoresc Romîn duce o politică de întărire a statului, de întărire a tuturor verigilor sale, de întărire a capacității sale de apărare. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 33. El trebuie să fie veriga dintre marea negustorime și boierii fruntași ai țării. CAMIL PETRESCU, O. II 395. 2. Inel de metal (avînd numeroase întrebuințări). Constată că la ușa lui... lacătul era pus la amîndouă verigele. C. PETRESCU, C. V. 42. Ghiță are o verigă de sîrmă, pe care sînt înșirate semnele turmelor. SLAVICI, O. I 152. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. (Popular) Verighetă. În tăcere, puse-o verigă în degetul Mibei, alta-n degetul lui Albert și-i binecuvîntă. VLAHUȚĂ, O. A. III 54. Am o rîză de verigă Ș-o drăguță-n Șeica-Mică. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 363. 4. (Regional) Fiecare dintre inelele care formează toracele albinei. 5. (Regional) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. Cîteodată ostrovul se alipește de mal, făcînd parte din el, iar brațul persistă ca un braț lateral al Dunării care trece prin luncă, numit o verigă. ANTIPA, P. 192.