VÎNT. Subst. Vînt, vîntuleț (dim.), vîntușor (rar), vînticel, vîntișor; boare, adiere, aburire (fig.), abureală (fig.), oloreală (reg.), olorit (reg.), briză, reveneală, răcoreală, răcoare; suflare, curent; rafală, răbufneală, răbufnire; vîrtej, volbură. Furtună, tornadă, uragan, taifun, ciclon, tempestă (livr.), tempestate (înv.); vîntoasă, vîntoaie (pop.), vîntăraie; vifor (pop.), viforeală (pop.), viforîre (pop.), viforniță (pop.), viscol, viscoleală, viscolire, viscolitură (pop.), vijelie, vîjgăraie (reg.). Vînt local; vînt regulat. Acvilon; alizee; armatan; austru; băltăreț; bora; contraalizeu; coșavă; crivăț; foen; mistral; muson; pasat; simun; siroco; traistă-goală (reg.); zapat (reg.).; zefir. Adj. Vîntos, vînturos (înv.), de vînt, cu vînt; furtunos, tempestuos (livr.), viforos (pop.), viforatic (pop.), înviforat (pop.), viscolos; bătut de vînt, bîntuit de furtună; viscolit. Eolian. Vb. A bate vîntul, a sufla vîntul, a vîntui; a adia, a aburi (fig.), a olori (reg.), a viforî (pop.), a învifora (pop.); a se stîrni vîntul, a se dezlănțui furtuna. A vui, a mugi, a urla, a vîjîi. V. dezastru, fenomene atmosferice, zgomot.