zatcă sf [At: HEM 1758/2 / V: zadcă, zapcă, zât~, zet~ / Pl: ~tce și (reg) zătci / E: bg задка] 1 (Pop; la războiul de țesut) Vergea de lemn care se introduce într-unul din capetele sulului dinapoi pentru a-l putea învârti, astfel ca urzeala să stea întinsă tot timpul Si: (pop) slobozitor. 2 (Reg) Unealtă de tors nedefinită mai îndeaproape. 3 (Reg) Bucată de lemn cu care poți azvârli. 4 (Fam; îf zâtcă) Nas.

zatcă s.f (pop.) Întinzător la războiul de țesut • pl. -ce, zătci. /<bg. задка.

zatcă f. Tr. (și Oltenia) întinzătorul pânzei țesute. [Origină necunoscută].

zátcă f., pl. e și zătcĭ (vsl. *zadka, d. zadĭ, înapoĭ, V. zadie și nazat). Vest. Întinzător, crivea, bățu cu care pînza țesută se strînge pe sulu din ainte. – Și zapcă (ca dutcă, dupcă). V. răzuș.

zadcă sf vz zatcă

zapcă sf vz zatcă

zâtcă sf vz zatcă

zetcă sf vz zatcă

zapcă f. V. zatcă.

ZATCĂ s. v. întinzător, întorcător, slobozitor.

zatcă s. v. ÎNTINZĂTOR. ÎNTORCĂTOR. SLOBOZITOR.

zatcă (zătci), s. f. – Întinzător al urzelii. – Var. zapcă. Origine incertă; negreșit provenind în ultimă instanță din sl. zadĭ „înapoi”. În Banat și Olt.

ZATCĂ, zătci, s. f. (Banat, Olt.; La războaiele de țesut) Ansamblul firelor de urzeală din planul orizontal. (prob. din sl. zadĩ = înapoi)

ZAPCĂ, zăpci, s. f. (Banat, Olt.; Var.) Zatcă. (cf. zatcă)