3) zbor, a zbura v. intr. (lat. *éx-volo, ex-volare, d. volare, a zbura; it. volare, svolare, sard. bolare, fr. voler, pv. cat. sp. volar, pg. voar). Mă mișc pin aer cu ajutoru aripilor, cum fac păsările, lĭlieciĭ, unele insecte și aeroplanele: vulturu zboară planînd la marĭ înălțimĭ. Trec pin aer fiind aruncat cu forță: zburaŭ petrele, săgețile, boambele. Fig. Mă răped, pornesc grabnic, fug răpede: zbunrăm la luptă cruntă (Al. Peneș), acest cal zboară. Trec repede: timpu zboară. Circul, îs transmis: numele luĭ zbura din gură’n gură. Cad, dispar: un semn, și capu-țĭ zboară (Al. Dan), averea ĭ-a zburat. V. tr. Ĭaŭ (taĭ, fac să cadă) repede: îĭ zbură (balauruluĭ) un cap cu o săgeată (Isp.). Hrănesc pînă să maĭ crească puțin: să-mĭ zbor puțin copiiĭ. V. refl. Cresc răpede: un boușor în 2-3 anĭ se zboară și se face de jug (Neam. Rom. Lit. 2, 812). A-țĭ zbura creĭeriĭ (după fr. se brûler la cervelle), a te sinucide împușcîndu-te în cap.