țițeică² sf vz țâțeică²

țițeică¹ sf [At: PAMFILE, J. III, 41 / V: țâț~, țăț~, țuț~, ~țeai~^[1], țâțai~, țâțeiche, țâțaichi, ~eche, țâțeche / Pl: ~ici / E: țâțu + -eică] (Reg) 1 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură fixată orizontal într-un par, care se poate roti cu câte o persoană așezată la fiecare capăt Si: (reg) țuțubăr. 2 Un fel de leagăn făcut dintr-o scândură așezată de-a curmezișul unui butuc, pe ale cărei capete stau două persoane pentru a se legăna, cumpănindu-se reciproc Si: țuțul (1). 3 Leagăn făcut din crengi plecate și legate la capete. 4 Leagăn atârnat de ceva, adesea de o creangă Si: (reg) țuțoiacă, țuțoi, țuțu (4), țuțui², țuțuieică, țuțul (3), țuțulaică, țuțulig, țuțulincă, țuțuluș. 5 (Reg; îe) A se da în ~ A se învârti într-un leagăn.

❍ȚIȚEICĂ, ȚÎȚEICĂ sf. Olten. Trans. Un fel de leagăn făcut dintr’o scîndură orizontală ce se poate învîrti în jurul unui fus vîrît în capătul de jos al unui stîlp.

ȚIȚEICĂ s. f. (Regional) 1. Scîndură înfiptă orizontal într-un par, așa ca să se poată roti, servind ca distracție asemănătoare cu un joc de călușei. V. călușei, carusel. 2. Scîndură așezată de-a curmezișul pe un butuc, astfel încît capetele ei să balanseze; servește ca distracție în loc de scrînciob. – Variantă: țițeche (PAMFILE, I. C. 469) s. f.

țițéĭcă f., pl. ĭ (după var. țițeche, ar fi de orig. lat. Cp. cu tindeche). Munt. vest. Trans. Un fel de leagăn compus dintr’o scîndură fizată pe un stîlp și pe care un băĭat o’nvîrtește orizontal pe cînd alțĭ doĭ băĭețĭ șed la capete.

țățeică sf vz țițeică¹

țâțaică sf vz țițeică¹

țâțaichi sm vz țițeică¹

țâțeche sf vz țițeică¹

țâțeică¹ sf [At: H XVIII, 19 / V: țiț~ / Pl: ? / E: țâț¹ + -eică] (Reg) Numele unei specii de șoarece asemănător celui de câmp, dar cu botul mai ascuțit.

țâțeică² sf vz țițeică¹

țâțeiche sf vz țițeică¹

țițeche sf vz țițeică¹

țuțeică sf vz țițeică¹

ȚÎȚEICĂ 👉 ȚIȚEICĂ.

ȚIȚECHE s. f. v. țițeică.

țițeică (reg.) s. f., g.-d. art. țițeicii; pl. țițeici

țițeică (reg.) s. f., g.-d. art. țițeicii; pl. țițeici

țițeică s. f., g.-d. art. țițeicii; pl. țițeici

ȚIȚÉICĂ < subst., – Dobre, 1699 (Vieri 68); – G. matematician.

țâțeică s.f. (reg.) varietate de șoareci.