țînțár m. (lat. pop. zinzálus, zinzárius, zinzála, zenzálus, zimzario, zinzane, tentiale și tzintzalario, a. î., rudă cu tintinnire, a bîzîi; it. zenzára, zanzára, țînțar; ngr. [d. rom.] tsintriras, greĭer, ung. [d. rom.] cincár, slab, V. bînzar). Un fel de muscă foarte supțiratică care trăĭește pin locurĭ băltoase și care, cînd dă de pelea unuĭ animal, maĭ ales a omuluĭ, înfige botu eĭ ascuțit și suge sîngele (culex pipiens). Tot un fel de țînțar transmite microbiĭ frigurilor palustre. Fig. A face din țînțar armăsar, a exagera grozav.