16 definiții pentru cioacă (consolă)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIOACĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec.

CIOACĂ, cioace, s. f. 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. 2. (Arg.) Balivernă. ◊ Expr. (Fam.) A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. – Et. nec.

cioa1 sf [At: PONTBRIANT, D. / V: cio1, șchioa~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa~) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de ~oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.

cioacă f. 1. unealtă cu care dogarul împinge cercurile la locul lor; 2. pl. cârlige cu care se prășește vița de vie; 3. scoabă: cioacele joagărului. [V cioc!].

2) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (var. din cĭoaclă. Fie-care din cele doŭă lemne în care se prinde lama feresteuluĭ. (V. cĭochie). Butaș. Olt. sud. Cuĭ de lemn despicat de prins rufele pe frînghie. Gorj. Deal mic, dîmb. Un joc de arșice în care ichĭu se ascunde după petre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cioa (reg.) s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioa s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioa s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cioacă (cioace), s. f.1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui bocboacă sau al lui botbutuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc.Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f. (om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.[1]

  1. Etimonul maghiar corect ortografiat este csóka — Ladislau Strifler

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cioacă, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, înălțime, vârf de deal. 2. cârlig care ține un obiect de altul; scoabă, clobanț, cârlionț. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, țarsiță. 5. unealtă de tăiat și de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuș, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniță. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.

cioa, cioace, cioci, (ciocă), s.f. (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Botă cu țurgălău: „Copiii din sat de la noi, mai demult, purtau cioci, cu care umblau a colinda” (Bilțiu, 2009: 62; vol. II). 3. Sapă cu pinten folosită în minerit. 4. Cârlig. 5. Târnăcop. 6. (înv.) Deal, vârf, pisc (sens dispărut azi). ■ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). ■ (onom.) Cioca(ș), nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic, 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. 5. (înv.) Deal, vârf, pisc. ♦ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). Sens dispărut azi. ♦ (onom.) Cioca, Ciocas, Ciocaș, nume de familie (100 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – 1. Botă (de sprijin); baston. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. – Et. nec. (MDA).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cioacă, cioace s. f. 1. minciună. 2. (intl.) loc de întâlnire al hoților. 3. celulă de închisoare. 4. (adol.) țigară.

a se lăsa de cioace expr. a deveni serios, a fi sobru.

a se ține de cioace expr. a fi neserios, a umbla cu șmecherii.

Intrare: cioacă (consolă)
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cioa, cioacesubstantiv feminin

  • 1. Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele. DEX '09 DEX '98
  • 2. argou; argotic Balivernă. DEX '09 DEX '98
    sinonime: balivernă
    • chat_bubble familiar A se ține de cioace = a se ține de glume, de șmecherii. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.