16 definiții pentru contestație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

contestație sf [At: RUSSO, S. 72/ V: ~iune / P: ~ii / E: fr contestation] 1 Contestare (1). 2 Împotrivire. 3 Ceartă. 4 Dezbatere. 5 Procedeu prin care o persoană se opune la executarea unei hotărâri judecătorești sau prin care se cere anularea acesteia. 6 (Ccr) Act întocmit în acest scop. 7 Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale, sau considerate nedrepte, comise de către un organ ierarhic inferior, prin care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTAȚIE, contestații, s. f. (De obicei în legătură cu verbul «a face» sau, mai rar, «a introduce») Cerere de anulare a executării unei hotărîri (judecătorești) pentru vicii de formă. A introdus contestație la tribunal.Contestațiile procurorului și părților interesate, în contra dispozițiunilor luate de președinte, sînt de competența aceluiași tribunal. B. O. 1953, 96. – Pronunțat: -ți-e.

CONTESTAȚIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărîri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestațiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

CONTESTAȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr. contestation, lat. contestatio)

CONTESTAȚIE ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestația; G.-D. contestației; Sil. -ți-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis

CONTESTAȚIUNE s.f. v. contestație.

contestați(un)e f. 1. fapta de a contesta: contestațiune judiciară; 2. lucru contestat: dispută, desbatere.

*contestațiúne f. (lat. contestátio, -ónis). Acțiunea de a contesta, dispută, ceartă. – Și -áție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

contestație (desp. -ți-e) s. f., art. contestația (desp. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (desp. -ți-i-)

contestație (-ți-e) s. f., art. contestația (-ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (-ți-i-)

contestație s. f. (sil. -ți-e), art. contestația (sil. -ți-a), g.-d. art. contestației; pl. contestații, art. contestațiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CONTESTAȚIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

CONTESTAȚIE s. ( JUR.) întîmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei...)

Intrare: contestație
contestație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contestație
  • contestația
plural
  • contestații
  • contestațiile
genitiv-dativ singular
  • contestații
  • contestației
plural
  • contestații
  • contestațiilor
vocativ singular
plural
contestațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • contestațiune
  • contestațiunea
plural
  • contestațiuni
  • contestațiunile
genitiv-dativ singular
  • contestațiuni
  • contestațiunii
plural
  • contestațiuni
  • contestațiunilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

contestație, contestațiisubstantiv feminin

  • 1. Cale de atac prin opoziție la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei. DEX '09
    sinonime: întâmpinare
    • format_quote A introdus contestație la tribunal. DLRLC
    • format_quote Contestațiile procurorului și părților interesate, în contra dispozițiunilor luate de președinte, sînt de competența aceluiași tribunal. B. O. 1953, 96. DLRLC
    • diferențiere Cerere de anulare a executării unei hotărâri pentru vicii de formă. DLRLC DN
    • 1.1. concretizat Act întocmit în acest scop. DEX '09 DEX '98
      • diferențiere Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. DN
    • 1.2. Plângere adresată unui organ administrativ ierarhic superior împotriva actelor considerate ca ilegale ale organului inferior pentru revizuirea sau anularea unei hotărâri. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.