gonire sf [At: COȘBUC, AE. 19 / Pl: ~ri / E: goni] 1 Fugărire. 2 (Spc) Alungare a vânatului spre locul de pândă al vânătorilor Si: gonit¹. 3 (Înv) Vânare. 4 (Înv) Pescuire. 5 (Înv) Prigonire. 6 Alungare. 7 (Înv; în superstiții) Îndepărtare a unui rău (prin amenințări sau prin formule magice) Si: gonit¹. 8 (Îvr) Concediere. 9 (Înv; fig) Urmărire a unei ținte, a unui ideal Si: gonit¹. 10 (Înv) Frecventare. 11 (D. vite) Împreunare. 12 Alergare. 13 (D. autovehicule) Deplasare cu viteză (mare) Si: gonit¹.

gonire s. f., g.-d. art. gonirii; pl. goniri

gonire s. f., g.-d. art. gonirii; pl. goniri

gonire s. f., g.-d. art. gonirii; pl. goniri

GONIRE s. 1. v. hăituire. 2. v. izgonire. 3. v. surghiunire. 4. v. montă.

GONIRE s. 1. bătaie, goană, hăituială, hăituire, scornire, stîrnire, (pop.) zgornire. (~ vînatului din bîrlog.) 2. alungare, izgonire. (~ cuiva de acasă.) 3. alungare, exilare, izgonire, ostracizare, proscriere, surghiunire, (livr.) relegare, relegație. (~ cuiva din patria sa.) 4. goană, împreunare, montă, (reg.) montare, sărit. (~ la vitele cornute.)