POTERAȘ, poterași, s. m. (În trecut; în Țările Române) Persoană înarmată care facea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiraș s. m.] – Poteră + suf. -aș.

poteraș [At: (a. 1820) URICARIUL IV, 218/14 / V: (îvr) ~tir~, (reg) ~reaș sn, ~reșe snp, ~tireș smn / Pl: (1-4, 6) ~i, (5-9) ~e / E: poteră + -aș] 1 sm Persoană înarmată care făcea parte dintr-o poteră (1) Si: nefer. 2 sm (Buc; Dob) Gonaci la vânătoare. 3 sm (Reg; hip; îf potireș) Copil ștrengar. 4 sm (Reg) Arac cu capetele ramificate în formă de „V”, care susține vița de vie încărcată cu struguri. 5 sn (Reg; îf potereaș) Țăruș pe care se leagă funia cu care se priponește un cal Si: pripon, (reg) stănog. 6 smn (Reg) Rădăcini și parte de jos a tulpinii plantelor de cultură rămase în pământ după secerat sau după tăiatul porumbului. 7 sn (Reg; îf potiraș) Lăstar crescut din rădăcina pomilor. 8 sn (Reg; îf potireș) Lemn mic. 9 sn (Reg) Om foarte mic, scund.

POTERAȘ, poterași, s. m. Persoană înarmată care făcea parte dintr-o poteră. [Var.: (reg.) potiraș s. m.] – Poteră + suf. -aș.

POTERAȘ, poterași, s. m. (Învechit și popular) Om înarmat (mai ales arnăut) care făcea parte din poteră. Am început să cutreier pădurea, cînd ca haiduc, cînd ca poteraș. GALACTION, O. I 13. Au fost sculați în puterea nopții de un ceauș care venise cu șase poterași și bătuseră cu flintele în poarta curții. CAMIL PETRESCU, O. I 136. Măi băieți, măi poterași, De sînteți voi de-a mei frați, Puneți masa și mîncați. ȘEZ. VII 147. – Variantă: (Mold.) potiraș (ALECSANDRI, P. P. 89) s. m.

POTERAȘ ~i m. ist. Mercenar dintr-o poteră. /poteră + suf. ~aș

poteraș m. od. sbir, mai ales arnăut, călare, înarmat, cu haine verzi deschise.

poteráș m. (d. poteră). Om care face parte din poteră.

potereaș sn vz poteraș

potereșe snp vz poteraș

potiraș¹ sm vz poteraș

potireș smn vz poteraș

POTIRAȘ¹ s. m. v. poteraș.

poteraș (mercenar dintr-o poteră) s. m., pl. poterași

poteraș s. m., pl. poterași

poteraș s. m., pl. poterași

POTERAȘ s. v. pripon, țăruș.

POTERAȘ s. v. arnăut.

poteraș s. v. PRIPON. ȚĂRUȘ.

POTERAȘ s. arnăut, nefer. (~ din garda domnească.)

poteraș, poterași, s.m. (înv. și reg.) 1. persoană înarmată care făcea parte dintr-o poteră; nefer. 2. gonaci la vânătoare. 3. copil ștrengar. 4. arac de vie. 5. rădăcina și partea de jos a tulpinii porumbului, rămase pe loc după tăiatul acestuia. 6. lăstar crescut din rădăcina pomilor. 7. om mic, scund. 8. (s.n.) țăruș de care se leagă funia cu care se priponește calul; pripon, stănog. 9. (s.n.) lemn mic.