imunitate sf [At: (a. 1776) URICARIUL I, 179 / S și: (înv) immu~ / Pl: ~tăți / E: fr immunité, it immunita, lat immunitas, -atis] 1 (Med) Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2 (Jur) Calitate a unei persoane de a nu putea fi trasă la răspundere, de a nu i se putea aplica nici o pedeapsă în cazul în care ar comite un fapt penal. 3 (Înv; în societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ, de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 4 Ansamblu de drepturi de care se bucură unele categorii de persoane. 5 (Îs) ~ parlamentară Situație de care se bucură membrii unei adunări legislative, de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. 6 (Îs) ~ diplomatică Inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. 7 (Fig) Imposibilitate de a fi atins de vreun rău.