joampă sf [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 102 / V: ~mp sn / Pl: ~pe / E: nct] (Reg) 1 Adâncitură plină de apă mocirloasă. 2 Groapă într-un drum sau într-o apă. 3 Prăpastie. 4 Loc prăpăstios care se surpă tot timpul. 5 Drum mai jos decât un ogor. 6 Loc neted pe coasta muntelui. 7 (Îf ~mp) Vârtej scurt în minele de aur.

JOAMPĂ, joampe, s. f. (Reg.) Loc neted pe coasta muntelui.

joamp sn vz joampă

jomp sn vz joampă^[1]

zoampă^[1] sf vz joampă

joampă, joampe, s.f. (reg.) 1. mâncătură făcută de ape, afundătură (într-un drum, într-un râu), cufundătură, groapă. 2. loc neted pe coasta dealului. 3. prăpastie.

joampă, joampe, s.f. – (reg.) 1. Loc neted pe coasta muntelui (Vișovan, 2002). 2. Loc mai adânc în râu, plisă (Memoria, 2004). 3. Groapă. Atestat cu același sens și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). „În Maramureș, joampă este un apelativ viu, cu sensul de groapă, adâncitură mare, situată de obicei pe un teren neted” (Vișovan, 2002). ♦ (top.) Joampele, fânațe în Suciu de Sus. – Et. nec. (MDA).

joampă, -e, s.f. – 1. Loc neted pe coasta muntelui (Vișovan 2002). 2. Loc mai adânc în râu, plisă (Memoria 2004): „În Maramureș, joampă este un apelativ viu, cu sensul de groapă, adâncitură mare, situată de obicei pe un teren neted” (Vișovan 2002). Joampele, fânațe în Suciu de Sus. – Et. nec. (MDA).