SUCALĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., sb. sukalo.

sucală sf [At: (a. 1812) IORGA, S. D. VII, 355 / V: (reg) său~, ~soc / Pl: ~le, (îvr) ~căli / E: vsl соукало, cf bg сокало, scr sukalo] 1 Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare Si: rodan, (reg) cicârâc (1), letcă. Vz: depănătoare, vârtelniță. 2 (Reg; îlav) În ~ În cercuri. 3 (Reg: îal) În spirală. 4 (Reg; îe) A-i merge la ~ (cuiva) A avea succes în afaceri. 5 (Reg; irn; Îae; șîf a-i face (cuiva) capul ~) A sâcâi (2). 6 (Reg) Suveică (1). 7 (Mun; Mol; pan) Frigare (1). 8 (Reg) Coarbă² (1). 9 (Mar) Zbârnâitoare pentru speriat păsările.

SUCALĂ, sucale, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut manual. ◊ Loc. adv. (Reg.) În sucală = în cercuri, în spirală. ◊ Expr. (Reg.) A merge cum e sucala = a merge ușor, repede. – Din bg., scr. sukalo.

SUCALĂ, sucale, s. f. 1. Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut. Într-o zi, pe-aproape de Sînt Ilie, se îngrămădise, ca mai totdeauna, o mulțime de trebi pe capul mamei: niște sumane să le scoată din stative... țevi de făcut la sucală; copil de țîță în albie... CREANGĂ, A. 62. ◊ (În comparații, pentru a sugera ideea de repeziciune, de ușurință în mișcări) Căruța acum am adus-o de la încălțat și i-am mai tras și-o unsoare de cele a dracului, de are să meargă cum îi sucala. CREANGĂ, P. 113. ◊ Loc. adv. În sucală = în cercuri, în spirală. Din răstavul de borceag copt o ciocîrlie se înălța în sucală. CHIRIȚESCU, GR. 134. 2. (Rar) Suveică. La capete ascuțită, La mijloc scobită (Suveica sau sucala). ȘEZ. VII 124. 3. (Regional) Frigare.

SUCALĂ ~e f. Unealtă casnică de depănat firele pe țevi (pentru războiul de țesut manual); rodan; cicârâc. /<bulg. sukalo

sucală f. 1. roată de depănat sulurile așezate pe vârtelniță: are să-mi meargă cum e sucala CR.; 2. coarba dulgherului și tâmplarului. [Serb. SUKALO].

sucálă f., pl. e (bg. sîrb. sukalo, ceh. soukadlo. V. sucesc). Un aparat de depănat (numit și letcă) compus din doŭă vergete puse pe doŭă picioare. Pe vergeaŭa de sus e o țeavă care se învîrtește și pe care se înfășoară firu care se desfășoară de pe un mosor pus în vergeaŭa de jos. V. cicric și BSG. 1933, 322.

săucală sf vz sucală

socală sf vz sucală

sucală s. f., g.-d. art. sucalei; pl. sucale

sucală s. f., g.-d. art. sucalei; pl. sucale

sucală s. f., g.-d. art. sucalei; pl. sucale

SUCALĂ s. v. coarbă, depănătoare, frigare, vârtelniță.

SUCALĂ s. (TEHN.) rodan, (reg.) cicârâg. (Pe ~ se deapănă firele pentru războiul de țesut.)

SUCALĂ s. (TEHN.) rodan, (reg.) cicîrîg. (Pe ~ se deapănă firele pentru războiul de țesut.)

sucală s. v. COARBĂ. DEPĂNĂTOARE. FRIGARE. VÎRTELNIȚĂ.

sucală (-le), s. f. – 1. Depănătoare, vîrtelniță. – 2. Frigare. – 3. Coarbă. – Megl. sucală. Bg., sb., slov. sukalo (Tiktin; Conev 60). – Der. sucălete, s. m. (sul); sucăli, vb. (a coase prost, a însăila; a sîcîi, a deranja, a pisa), considerat ca expresiv datorită finalei -li și asociat cu vb. ca cicăli, sîcîi, cîrcăli, etc. (după Drăganu, Dacor., V, 372, din mag. szurkál „a împunge”).

sucală, sucale, s.f. – Unealtă cu ajutorul căreia se deapănă pe țevi firul pentru războiul de țesut (ALR, cf. Farcaș, 2009). – Din bg., sl. sukalo (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA).